Pas greșit pentru fani la procesul cu Becali?** AISS: „N-am pierdut nimic! E doar o problemă procedurală!” Vezi aici cum intră pe stadion!

Pas greșit pentru fani la procesul cu Becali?** AISS:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii Stelei care l-au dat în judecată pe Becali pentru
interdicțiile abuzive pe care le-a aplicat după ce i-a interzis ar
putea pierde procesul dacă nu depun o acțiune de apel în 15 zile,
după ce pe 15 aprilie la primul termen al procesului, nu au făcut
dovada plății timbrării cererii. Dacă vor depune apel, cauza se va
judeca în continuare și ordonanța prezidențială care le permite să
vadă meciurile conform abonamentelor plătite la începutul sezonului
rămâne în vigoare.

Purtătorul de cuvânt al Asociației Independente a Suporterilor
Steliști (AISS), Marius Nicolau, a declarat că avocatul AISS nu a
putut ajunge la termenul din 15 aprilie, dar că acesta a trimis
prin fax dovada plății, însă ea nu a fost acceptată în
instanță.

Nicolau a precizat că AISS va face apel în termenul legal de 15
zile, iar atunci va fi reprezentată la proces.

„Nu am pierdut procesul. Avocatul nu a putut ajunge în timp
util la termenul de judecată, a trimis prin fax dovada plății, dar
nu a fost primită la judecătorie. Nu este o mare problemă, este
doar o chestiune procedurală. Pentru că nimeni nu a reprezentat
AISS la proces, cei de la Judecătoria sectorului 6 au considerat că
nu am plătit sau că nu ne mai interesează”
, a spus Nicolau
pentru Mediafax.

Reamintim că, înainte de primul termen de judecată, suporterii
au obținut o ordonanță prezidențială, ceea ce presupune suspendarea
măsurii de interzicere a suporterilor, până la finalizarea
procesului.

În 15 aprilie, instanța a admis excepția netimbrării cererii, ceea
ce implică plata unei taxe judiciare, judecătorul invocând-o din
oficiu. Sentința poate fi atacată cu apel în 15 zile de la
comunicare, la Tribunalul București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un abuz
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un abuz
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×